Fostul poliţist Alin Adam, acuzat că a ucis în bătaie un bărbat în timpul audierilor, va rămâne după gratii. Ieri, magistraţii Tribunalului Botoşani au dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă cu 30 de zile. Avocaţii lui Adam au formulat imediat recurs, principalul argument fiind faptul că fostul agent nu ar reprezenta un pericol public şi ar fi dat dovadă de umanitate, el fiind primul care a încercat să salveze victima. „Loviturile au fost aplicate pe membre, pe trunchi, dar nu în zone vitale, iar după comiterea faptei a încercat să o ajute pe victimă, iniţial sunând la dispensarul medical, iar mai apoi la 112, primul ajutor încercând să i-l acorde tot el”, a spus Andrei Aruştei, avocat în cadrul Baroului Botoşani.
Alin Adam a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor după ce, pe 16 decembrie, un tânăr din Mihălăşeni, bănuit de comiterea a două furturi, a murit în timpul anchetei. Cercetările declanşate de procurori aveau să stabilească faptul că victima a decedat din cauza şocului traumatic şi a unei hemoragii interne, el fiind bătut cu bastonul de poliţist.
Monitorul de Botoşani