Pianistul Mircea Tiberian şi Nadia Trohin, fostă solistă în trupa Millenium, vor susţine recital, duminică, 15 ianuarie, în cadrul Galei de Decernare a Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu”, cea mai mare distincţie acordată în domeniul poeziei.
Cei doi artişti vor canta publicului din sala mare a Teatrului “Mihai Eminescu”, unde va avea loc spectacolul, după ce vor fi acordate premiile Opera Omnia şi Opera Prima.
Spectacolul de gală va începe la ora 17.00 şi va fi prezentat de actorul botoşănean, Marius Rogojinschi.