Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a instituit sechestru asiguratoriu pe bunurile imobile şi mobile ale uneia dintre persoanele suspectate în implicarea în dosarul tâlhăriei de 37.000 de euro. Ei au luat această măsură în cazul lui Daniel Mihai Huţanu, bărbatul de 33 de ani, arestat pe 31 decembrier, pentru tâlhăria de pe Petru Rares, a cărei victimă a fost valutistul Costel Jitariuc. Astfel, sub sechestru au intrat un apartament şi trei autoturisme şi o motocicletă.
Daniel Mihai Huţanu şi Andreea Mihalache, de 24 de ani, au mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.