În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat şi a intervenit la 18 de situaţii de urgenţă (3 incendii, transportul unei persoane supraponderale din apartamentul proprietate, la ambulanţă şi 14 cazuri medicale). Incendiul cu cele mai multe pagube s-a produs în această dimineaţă, la o locuinţă din satul Slobozia, comuna Hăneşti.
Locuinţă aprinsă de un coş de fum neptrotejat
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea incendiului marti dimineaţă, puţin înainte de ora 7.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje aparţinând Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei, existând riscul să se extindă la bunurile din locuinţă. Pentru stingerea incendiului au intervenit 14 pompieri şi patru membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Hăneşti, mai bine de o oră. Flăcările au distrus 40 m.p. din acoperişul casei, pagubele fiind estimate la 6.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 60.000 lei. Incendiul a fost generat cel mai probabil din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din care era construit acoperişul casei.