Primele imagini cu autorii tâhăriei de 37.000 de euro

acuzati de talharieDoi din cei patru suspecţi în cazul tâlhăriei din urmă cu o săptămână de pe strada Petru Rareş au fost prezentaţi, marţi, în faţa judecătorilor Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă de 29 de zile. Această decizie a fost adoptată pe 31 decembrie de Judecătoria Botoşani, însă Mihai Daniel Huţanu, de 33 de ani, şi al Andreea Mihalache, de 24 de ani, au făcut recurs.

Recursul a fost respins, astfel încât cei doi rămân după gratii.

Mihai Daniel Huţanu este un fost luptător K1, participant la mai multe competiţii naţionale de profil.

Cei doi, care s-au predat în ajunul Anului Nou la Poliţie, au primit consiliere de la fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Cristian Popovici, care, însă, nu i-a putut apăra în instanţă, din cauza interdicţiei legale (el nu are dreptul de a profesa ca avocat timp de cinci ani la instanţa la care a fost procuror şef).

Valutist, tâlhărit de 37.000 euro în plină zi, pe strada Petru Rareş

Doi dintre autorii tâlhăriei de pe Petru Rareş au ajuns după gratii

Exclusiv! Primii suspecţi în cazul tâlhăriei asupra unui valutist, reţinuţi de Poliţie

2 thoughts on “Primele imagini cu autorii tâhăriei de 37.000 de euro

  1. Astia sunt figuranti…..sa te pui cu baietii din piata trebuie sa fii bazat…iar asta de a participat la K1,la Marnaie, nu-ti ajuta la nimic,trebuie sa confirmi,ce fetitza cuminte o sa fie….

  2. saracul POPOVICI….nu se mai satura de bani!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! oricum e un om BOGAT! probabil din mosteniri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *