Început de an nefericit pentru un angajat al Primăriei din Bucecea. Acesta a ajuns la spital, în stare gravă, din cauza exploziei unei petarde. În noaptea de Revelion, Marin Ursu a încercat să îi dea foc petardei, însă aceasta i-a explodat în faţă, rănindu-l grav. Bărbatul de 31 de ani a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei şi se pare că explozia i-a afectat şi corneea ochiului drept.
Marin Ursu este paznic la Primăria Bucecea, este căsătorit şi are doi copii. În momentul exploziei petardei, el se afla în oraş cu alţi prieteni.