Scoşi de două ori de sub urmărire penală, o dată de procurori, iar a doua oară de judecători, administratorul firmei Quasar, Dumitru Ursu şi fostul director de producţie, Victor Ovidiu Neagu, nu au reuşit să scape de acuzaţiile de evaziune fiscală. Săptămâna trecută, dosarul penal întocmit pe numele celor doi, care au achitat 1,6 miliarde de lei vechi după ce au fost acuzaţi că au prejudiciat statul, a fost repus pe rolul instanţei, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 12 ianuarie.
Dosarul face trimitere la o afacere din primăvara 2006, când cei doi ar fi vândut fără documente o cisternă cu 9.680 de litri de alcool etilic rafinat de 96 de grade către societatea Pro Denis 2000 SRL Bucureşti, operaţiunea nefiind înregistrată nici în actele antrepozitului fiscal.
Sursa: Monitorul de Botoşani