Peste 40 de restaurante din judeţ unde vor fi organizate mese festive în noaptea de Revelion sunt verificate în aceste zile de inspectorii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Acţiunea are ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor.
Pe timpul controalelor se urmăreşte:
– respectarea condiţiilor de securitate la incediu şi/sau protecţie civilă stabilite pentru construcţii şi/sau amenajări;
– dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora (stingătoare, hidranţi interiori, accesorii la panourile de incendiu);
– starea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare);
– existenţa rezervelor de apă pentru incendiu şi asigurarea protecţiei anti-îngheţ a acestora;
– respectarea prevederilor normative la exploatarea instalaţiilor, aparatelor şi echipamentelor electrice şi electronice, sistemelor de încălzire locală sau centrală;
– modul de marcare a spaţiilor /locurilor în care fumatul este interzis, precum şi amenajarea spaţiilor şi locurilor pentru fumat;
– instruirea personalului privind modul de acţiune în cazul situaţiilor de urgenţă;
– asigurarea sistemelor de anunţare şi alertare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Pentru ca trecerea de la un an la altul să nu fie umbrită de evenimente nedorite, ISU Botoşani vă recomandă :
– nu utilizaţi artificiile, petardele, rachetele şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc şi pe terase. Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule;- nu permiteţi copiilor utilizarea unor asemenea mijloace pirotehnice;
– nu parcaţi autovehiculele în locuri care să blocheze sau să îngreuneze accesul autospecialelor de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
– verificaţi instalaţiile electrice pentru evitarea suprasolicitării şi exploatării cu improvizaţii;
– în cazul petrecerii Revelionului la cabanele montane sau alte construcţii amplasate izolat, atât administratorii clădirilor, cât şi participanţii trebuie să respecte cu stricteţe toate regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor;
– nu faceţi foc de tabără în imediata vecinătate a cabanelor montane sau pe timp de vânt;
– acordaţi o atenţie deosebită utilizării în siguranţă a mijloacelor de încălzire cu combustibil solid, lichid sau gazos, prin evitarea supraalimentării sobelor cu sau fără acumulare de căldură şi prin asigurarea supravegherii permanente;
– se interzice aşezarea mobilierului (scaune, mese) sau a bagajelor şi de asemenea uscarea echipamentului sau hainelor în imediata vecinătate a acestor mijloace de încălzire;
– nu amplasaţi pomul de Crăciun în apropierea perdelelor ori în camera copiilor ;- nu utilizaţi instalaţii de iluminat ornamental cu defecţiuni sau improvizaţii ;
– verificaţi menţinerea liberă a căilor de acces, intervenţie şi evacuare în şi din clădirile de turism, agrement şi alimentaţie publică, precum şi alte spaţii amenajate special în care se organizează petrecerea de Revelion şi marcarea corespunzătoare a acestora, asigurând cunoaşterea lor de către participanţi;
– asigurarea informării operative a utilizatorilor construcţiilor cu destinaţia de cazare, alimentaţie publică, cult religios despre modul de acţiune în cazul producerii unui eventual incendiu, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte;
– la părăsirea locuinţei asiguraţi-vă că nu aţi lăsat focul aprins, consumatorii electrici sub tensiune şi corpurile de iluminat aprinse;- în spaţiile de cazare a unităţilor de turism şi cele de ocrotire a sănătăţii, nu utilizaţi şi nu permiteţi utilizarea de mijloace de încălzit improvizate.