Tânărul care în noaptea de luni spre marţi a lovit cu pumnul în faţă un agent de la Serviciul de ordine publică al Poliţiei municipilui Botoşani a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Este vorba de Cezar Ciubotaru, care a fost pus sub acuzaţia de ultraj. Judecătoria Botoşani a emis, marţi, la propunerea procurorilor, mandat de arestare preventivă până pe 24 ianuarie 2012, inclusiv.
Luni noapte, în jurul orelor 01.15, doi poliţişti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Aleea Curcubeului, din municipiul Botoşani au observat că geamul uşii de acces într-un magazin din zonă era spart, iar în apropiere se aflau patru tineri. Agenţii au procedat la legitimarea acestora, timp în care unul dintre tineri a părăsit în fugă locul faptei.
Unul dintre poliţişti a plecat în urmărirea tânărului, care a intrat în scara unui bloc, iar când agentul de poliţie a intrat dupa el, a fost lovit în zona feţei de către acesta.
La faţa locului s-a deplasat un alt echipaj de poliţie, care l-a depistat şi imobilzat pe tânărul respectiv, stabilindu-i-se identitatea în persoana lui Cezar Ciubotariu, de 27 ani, din Botoşani. Totodată au fost identificate şi celelalte persoane din grup, respectiv Costel Apatiei de 29 ani, din Botoşani, Ionuţ Lungu de 26 ani, din Botoşani şi Toader Marius Scarlat de 27 ani, din Botoşani.
Agentul de poliţie a fost examinat din punct de vedere medico-legal, concluziile examinarii stabilind că îi sunt necesare un număr de cinci– şase zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cati ca ei sunt prin spatele blocurilor… te astepti la orice . Vai de scarile de bloc care nu au securizata intrarea…ca le e frig afara ca sa bea berea la petul de 3 litri si sa fumeze tigari in ziar, naiba-i stie ce, ca apoi ii apuca tusea si vomitaturile…si nu au mai mult de 25 de ani, printre ei si fete care vorbesc ca niste birjerite. Ti-e oarecum sa-i si comentezi.