Iulian Chelariu, funcţionarul Primăriei municipiului Botoşani, care a fost prins în flagrant în timp ce primea 100 de euro de la o femeie pentru a o ajuta să obţină o locuinţă ANL, a fost trimis în judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au trimis, vineri, dosarul penal al lui Chelariu către magistraţii Tribunalului.
Funcţionarul Primăriei este acuzat de trafic de influenţă.
Chelariu a fost prins în flagrant în timp ce lua 100 de euro de la o femeie în schimbul promisiunii că o va ajuta să obţină o lucuinţă ANL. El mai primise de la aceasta alte 800 de euro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus continuarea anchetei în cazul angajatului de la Primărie în stare de libertate. Motivul este acela că Chelariu a cooperat cu anchetatorii, şi-a recunoscut faptele şi, în plus, este şi unic întreţinător al familiei.
Angajatul Primariei acuzat de mita, trimis la rampa de gunoi a orasului