Un taximetrist din Botoşani este cercetat pentru rănirea gravă din culpă a unei persoane. Emil Tololoi, de 56 de ani, era oprit, joi, în staţia taxi de pe Aleea Alexandru Donici din municipiul Botoșani. În momentul în care a vrut să plece de pe loc, el nu se asigură corespunzător şi o loveşte puuternic pe Mariana B, de 52 de ani, din municipiul Botoșani.
La rândul său, victima se angajase neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, care a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.