Un poliţist local din municipiul Botoşani a fost nevoit să renunţe la uniforma statului, după ce a fot prins în mai multe rânduri făcând piraterie auto. Mihai Fandolea a demisionat, în urmă cu trei zile, la calitatea de agent la Poliţia Locală, pe fondul unor scandaluri legate de transportul ilegal de persoane.
Bărbatul a fost amendat de mai multe ori de Poliţie, ca urmare a plângerilor venite din partea transportatorilor autorizaţi. Proprietarii de autobuze şi microbuze s-au plâns în nenumărate rânduri că Fandolea face, zilnic, transport neautorizat cu Dacia 1310, personală, pe ruta Botoşani- Cristieşti- Ghilăneşti, „îmbarcând persoane din staţia de autobuz”.
Poliţistul a fost amendat de mai multe ori de agenţii de circulaţie, însă, cu toate acestea, a continuat pirateria.
Pe 19 decembrie, Fandolea a fost implicat într-un accident de circulaţie pe Bulevardul Mihai Eminescu. El era „încărcat” cu pasageri, însă, în momentul în care a văzut că este urmărit de un transportator, a încercat să fugă. Pe fondul grabei, el nu a acordat prioritate şi a lovit o altă maşină.
„Mihai Fandolea desfăşoară această activitate zilnic, aducându-ne prejudicii financiare nou, firmelor de transport, dar şi statului, prin neplata impozitelor şi taxelor aferente veniturilor obţinute„, a declarat unul dintre transportatori.
Imediat după acesta scandal, şeful Poliţiei Locale, Ioan Onuţu, a fost informat, din nou, despre activităţile lui Mihai Fandolea, iar la scurt timp poliţistul local şi-a depus demisia.
„Dacă activitatea se desfăşoară în cursul orelor de program, este de datoria mea să iau măsuri. Dacă are o activitate în afara programului, eu nu pot interveni. În aceea ce priveşte acest salariat, el nu mai este angajatul nostru de pe 19 decembrie„, a spus Onuţu.