Incendiu devastator la o fabrică de prelucrare a lemnului din zona industrială

Peste 40 de pompieri botoşăneni au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de prelucrare a lemnului din zona industrială a municipiului Botoşani.

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului miercuri seară, puţin înainte de ora 22.00.

 La locul indicat s-au deplasat, iniţial, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la o magazie şi o hală de producţie. Întrucât exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la uscătorul de cherestea, precum şi la o altă magazie, comandantul acţiunii a luat decizia de suplimentare a forţelor. Astfel, în sprijin au sosit alte trei autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentele Botoşani şi Dorohoi, un camion cu 14 servanţi – pompieri, precum şi o autospecială pentru a asigura iluminatul în zonă. 39 de subofiţeri şi trei ofiţeri au intervenit mai bine de cinci ore pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor.

Intervenţia a fost îngreunată, pe de o parte de cantitatea mare de material combustibil care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte construcţii pentru ca focul să nu se extindă.

Flăcările au distrus acoperişul halei de producţie şi al magaziei pe o suprafaţă de 330 de m.p.,  produse stratificate din lemn, cherestea, dar şi alte produse folosite în procesul de prelucrare a lemnului. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 600.000 lei.

Cauza probabilă de incendiu, precum şi valoarea pagubelor sunt în curs de stabilire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *