Acţiunea este organizată de Consiliul Judeţean al Elevilor şi face parte dintre campanie de promovare a activităţii CJE, campanie sprijinită de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport şi Primăria Botoşani. Florin Gavril, preşedintele CJE Botoşani, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin derularea acestei campanii se încearcă o apropiere a CJE de elevi şi a elevilor de profesori. Campania se intitulează „Ştii că tu eşti CJE Botoşani?”.
„Vrem să le dăm o şansă de a ieşi în faţă şi a face acest exerciţiu pentru viitor. Campania presupune lansarea unui site al CJE, difuzarea spot-ului CJE, organizarea unui marş de promovare a consiliului şi de aflarea drepturilor lor şi de susţinere a drepturilor lor„, a spus Florin Gavril.
Marşul va începe la ora 17,30, cu pornire din Piaţa Revoluţiei, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, iar punctul de oprire va fi la patinoar. Aici, începând cu orele 18,00, va fi organizat un spectacol pentru elevi.
În cadrul campaniei vor mai fi organizate şi acţiuni de prevenire a consumului de etnobotanice în rândul elevilor, precum şi organizarea unor dezbateri, a unor târguri.
„Ceea ce mă bucură foarte mult la această dată este faptul că deja se lucrează la Consiliul Judeţean al Elevilor. Îmi place foarte mult ideea de campanie pe care vor să o organizeze şi cu siguranţă că îi vom ajuta şi noi, în măsura în care acest lucru depinde de IŞJ„, a declarat Ada Macovei, inspector general al IŞJ.