Mai mulţi elevi de la Şcoala Costeşti au fost puşi la muncă de profesori pentru a face o alee, o parte dintre părinţi declarându-se nemulţumiţi de exploatarea copiilor. Ieri, la orele amiezii, 10 elevi cărau cu roabele pietrişul necesar pavării aleii lungi de peste o sută de metri. Elevii susprinşi în timp ce munceau au refuzat să spună dacă sunt în timpul orelor şi erau supravegheaţi de un paznic care ignora că, pentru a căra balast, copiii traversau strada prin loc nepermis. Profesorul coordonator al şcolii, Costin Nedea, a explicat că piatra a fost adusă la Costeşti, dar nu a putut-o descărca în curtea unităţii, neavând spaţiu, şi a fost lăsată vizavi. Potrivit acestuia, elevii s-ar fi oferit să muncească şi să aducă roabe de acasă. La rândul lor, elevii spuneau că au fost de acord să lucreze, deşi unii nu aveau nici măcar 15 ani. În plus, unii copii au recunoscut prin sat că au fost de acord să facă treabă pentru a primi note de trecere la materiile cu probleme. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean s-a declarat revoltată de acest caz şi a anunţat că va demara cercetări.
Cazul a intrat ieri şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă, reprezentanţii instituţiei susţinând că este ilegală utilizarea minorilor ca forţă de muncă.