Primarii, directorii de instituții publice, dar și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au fost informați cum să acceseze fonduri europene în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. Acțiunea a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean, la care au participat și reprezentanți din Ucraina și Republica Moldova. Ingrid Bucșa, director Secretariatul Tehnic Comun-Biroul regional Suceava, a declarat că sesiunea de informare a fost organizată pentru potențialii aplicanți și parteneri din județul Botoșani, în contextul noului apel de proiecte în cadrul POC.
Suma disponibilă pentru acest apel de proiecte este depășește 27 milioane euro, putând fi accesate toate cele trei priorități ale programului, respectiv Prioritatea 1 -Dezvoltarea și creșterea competitivității economice în zona de graniță; Prioritatea numărul 2 : Pregătirea pentru situații de urgență și probleme de mediu și Prioritatea 3- Cooperarea de la om la om .
„Așteptăm o participare cât mai largă din partea organizațiilor și instituțiilor din județul Botoșani. Importanți sunt toți potențialii aplicanți, dar programul se adresează și autorităților publice locale, instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale, tot ceea ce înseamnă o formă de asociere juridică non-profit„, a spus Ingrid Bucșa.
Sesiunea de informare a avut drept scop prezentarea priorităţilor programului, a informațiilor principale referitoare la apel, a condiţiilor de eligibilitate precum şi a modului de completare a Notei Conceptuale stabilite de Ghidurile Solicitantului. Priorităţile programului sunt menite să îmbunătăţească situaţia economică, socială şi cea a mediului înconjurător în aria programului, în contextul unor graniţe sigure, prin intensificarea contactelor dintre partenerii de pe fiecare parte a graniţei.
Data limită de depunere a cererilor de finanțare este 30 ianuarie 2012.