Unităţile şcolare din municipiul Botoşani vor fi verificate, în această săptămână, de inspectorii Inspectoratului Şcolar Judeţean, ţinta principală fiind însă notele elevilor. Verificarea a fost dispusă de şefa învăţământului botoşănean, Ada Macovei, şi urmare a unor sesizări venite din partea părinţilor şi a profesorilor diriginţi, precum că notele obţinute la teze, în acest semestru, sunt mici.
„Toţi inspectorii din Inspectoratul Şcolar se deplasează în şcoli, unde se verifică modul de evaluare al elevilor, ritmicitatea notării, numărul de note acordate fiecărui elev pe parcursul unui semestru, modalitatea de evaluare, dacă este doar scrisă, modalitatea de întocmire a itemilor, respectiv a subiectelor de evaluare şi pregătirea evaluării semestriale. S-au dat şi teze şi au apărut sesizări cu privire la note foarte mici obţinute de copii în teză, astfel încât considerăm că este oportună prezenţa colegilor mei în şcoli, mai ales pentru a face acea activitate de îndrumare şi consiliere, înainte de cea de control„, a spus Ada Macovei.
Aceasta susţine că prin această acţiune se doreşte a se veni şi în sprijinul unor elevi buni, care înregistrează rezultate excepţionale la unele materii, iar „la altele, pentru că fiecare profesor ţine la disciplina pe care o predă ,şi este normal să fie aşa, notele sunt foarte, foarte mici. Nu ştiu dacă întotdeauna sunt relevante în raport cu conţinuturile pe care elevul trebuie să le redea, ceea ce nu este corect. În plus, nu ştiu dacă elevilor li s-a dat şansa ca după înregistrarea notelor de la teză în catalog, să mai poată să-şi îndrepte situaţia şcolară, să mai obţină o notă. Nu este vorba de subiectivism în evaluare, ci de faptul că în acest semestru s-a schimbat sistemul şi trebuie să venim în ajutorul profesorilor şi directorilor, ca elevii să nu aibă de suferit în schimbările intervenite în structura anului şcolar”, a adăugat inspectorul general al IŞJ.
Reprezentanţii IŞJ au spus că vor face publice rezultatele acestui control.