Vezi video cu elevii care chiuleau
Numărul elevilor chiulangii de la nivelul judeţului Botoşani creşte de la o lună la alta.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), cele mai multe absenţe sunt acumulate de elevii de liceu. Numai în luna octombrie, 180 000 de elevi au absentat de la cursuri, iar 95 000 dintre ei sunt liceeni.
“Noi am făcut şi o medie a absenţelor. Este clar că, detaşat, cel mai mare număr de absenţe per elev îl acumulează elevii de liceu şi mai ales cei din clasele superioare. Este îngrijorător faptul că elevi de clasele a XI a şi a XII-a au un număr mai mare de absenţe decât elevii din clasele a IX-a, a X-a”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Daniel Botezatu.
Pentru a reduce absenteismul din şcoli, şi poliţiştii locali au făcut razii pentru a-i depista pe chiulangii. Aceştia au observat că cei mai mulţi dintre elevii care pleacă de la cursuri merg la barurile din preajma Colegiului Naţional “A.T.Laurian” sau a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”.
“Au fost verificare localurile din preajma unităţilor de învăţământ. În cazul acestei razii au fost identificaţi 20 de elevi, au fost legitimaţi şi îndrumaţi spre instituţiile de învăţământ”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Bianca Albu.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale, patrule de poliţie vor face în continuare verificări pentru a-i determina pe elevii care frecventează barurile în timpul cursurilor să se întoarcă la şcoală.