O delegaţie din Republica Moldova, care a fost prezentă, la Botoşani, de Ziua Naţională a României, s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac şi cu primarul Cătătălin Flutur pentru a purta discuţii privind modul de accesarea a unor proiecte comune cu finanţare europeană. Din delegaţie a făcut parte vicepreşedintele Consiliului raional Căuşeni şi primarul din Căuşeni, reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din Căuşeni.
„Au venit la Botoşani şi şi-au exprimat dorinţa de a-i învăţa să acceseze fonduri europene, pentru că pot să fie parteneri în programul comun România-Ucraina- Moldova. S-au făcut nişte paşi importanţi, în sensul că noi avem Casa Memorială Ştefan Luchian de la Ştefăneşti prinsă în proiect şi i-am luat şi pe ei ca şi parteneri în proiect, cu un pictor de-al lor. Şi tot noi am găsit al treilea partener în Ucraina.”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie.
Un alt proiect pe care Consiliul Judeţean doreşte să-l deruleze cu parteneri din Republica Moldova vizează realizarea unor reţele de apă-canalizare, atât în localităţi din judeţul Botoşani, cât şi din Moldova.