Noul director al Camerei Agricole a luat concursul şi a fost numit pe funcţie, însă nu ştie cu ce se ocupă instituţia pe care o conduce. Ionică Nechifor, vicepreşedintele PNL Botoşani, a declarat că Ionel Oniciuc a obţinut funcţia respectivă politic şi de aceea nu ştie prea multe despre instituţia pe care o conduce începând cu 1 decembrie.
„S-a văzut foarte clar că este susţinut politic pentru că, cu tot regretul o spun, domnia sa nici nu ştie cu ce se ocupă Camera Agricolă. Putea măcar să înveţe înainte de examen care este rolul unei Camere Agricole. S-a observat clar că nu a fost decât o voinţă politică de a aduce pe cineva în fruntea Camerei Agricole. Am văzut la o emisiune că i-a fost pusă întrebarea: <Cu ce se ocupă Camera agricolă>, iar domnia sa nu a ştiut. Nu ştiu scopul, dar sper că între timp noul director va învăţa şi va fi persoana care va susţine agricultura din judeţul Botoşani”, a spus Nechifor.
Reprezentanţii PNL Botoşani susţin că există o Legea privind Camera Agricolă, însă nu poate fi pusă în aplicare din cauza lipsei normelor metodologice. Cel mai probabil, în luna ianuarie vor fi promovate şi aceste norme, iar directorul Camerei Agricole va fi numit de fermieri.