Ionică Nechifor, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, şi-a exprimat nemulţumirea, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că democrat-liberalii botoşăneni le fură ideiile, dând aici exemplul târgului de produse tradiţionale. Dacă anul trecut acest târg a fost făcut în comun de PNL cu Primăria Botoşani şi Consiliul Judeţean, anul acesta Târgul de produse tradiţionale, organizat de PNL, va avea loc pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor.
Cel de-al doilea târg de produse tradiţionale va fi organizat anul acesta de Primăria Botoşani pe Pietonalul Transilvaniei.
„Noi am anunţat un târg cu produse tradiţionale în preajma sărbătorilor, lucru de care am observat că şi domniile lor sunt preocupaţi de un astfel de târg. Întrebarea mea este: De ce nu au făcut-o până acum? De ce nu s-au interesat de agricultură până acum şi se interesează de acum? Dânşii nu fac altceva decât să strice ceea ce noi, USL, încercăm să facem. „, a spus Nechifor.
PNL va organiza şi o tombolă în urma căreia vor fi oferite 1000 de pachete cu produse tradiţionale.