Primăria municipiului Botoşani va fi nevoită să facă o anchetă socială în cazul controversatului om de afaceri Constantin Cuciureanu, potrivit unei decizii adoptate, marţi, de magistraţii Tribunalului Botoşani. Cuciureanu a solicitat amânarea executării pedepsei pe motive familiale şi de sănătate, însă magistraţii au decis efectuarea unor anchete. Prima de natură socială, la domiciliul lui Cuciureanu, pentru a se vedea starea socială a acestuia, iar cea de-a doua de natură medicală, pentru a se stabili, prin expertiză, dacă afaceristul botoşănean suportă regimul detenţiei.
Cuciureanu a fost condamnat pe 19 octombrie la şase ani de închisoare în dosarul cupoanelor agricole. Deşi decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu mai poate fi contestată, Cuciureanu nu a ajuns după gratii, pe motiv că nu este de găsit.
Afaceristul Constantin Cuciureanu ajunge în spatele gratiilor
asta chiar rusine nu are,se lauda ca da 2 mil de euro si scapa….ca e an electoral si are nevoie lumea de bani si ca se ridica el inapoi….pina atunci sta ascuns ca guzganu…….apropo,nu trimite gealatii sa bata copii pe strada ca nu-i place mutra lor??????