„Învăţare pentru integrarea familiei în mediu”, proiect european dedicat părinţilor

Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Botoşani va demara un proiect internaţional „Învăţare pentru integrarea familiei în mediu”.  Proiectul se va derula în colaborare cu Kentro Perivallontikis Ekpedefsis Paranestiou din Grecia, Pursaklar District Directorate of National Education din Turcia, Agenzia Formazione Orientamento Lavoro Sud Milano din Italia şi Agrupamento de Escolas de Vale de Ovil din Portugalia.

Pe durata de 3 ani a acestui proiect vor fi instruiţi părinţii şi se vor desfăşura activităţi inovatoare şi interesante, care sunt orientate spre natură şi pot să le facă împreună cu copiii lor în timpul liber.

Părinţii vor fi informaţi şi sensibilizaţi cu privire la stilul de viaţă sănătos, importanţa exerciţiilor, importanţa conservării naturii şi a traiului durabil şi le vor fi oferite instrumentele necesare pentru punerea în aplicare a acest tip de educaţie în cadrul familiilor lor într-un mod distractiv, fiind astfel modele ce vor fi preluate de către următoarea generaţie.

Vor fi organizate activităţi în aer liber, în natură ,pe bază de exerciţii fizice şi activităţi interesante care vor fi promovate, precum şi cultivarea noţiunii de familie.

  Prin derularea acestui proiect va creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa activităţilor în aer liber, iar părinţii – grupul ţintă – vor îmbunătăţi relaţiile cu copiii lor, legăturile de familie vor fi create şi mai bine. Participanţii vor îmbunătăţi condiţia fizică a acestora, starea generală de sănătate şi bunăstarea, iar părinţii vor fi implicaţi activ în viaţa şcolară a copiilor lor.
Marţi 29 noiembrie, la Sala de Marmură, Teatrul M. Eminescu, ora 17,00, părinţii implicaţi în acest proiect, din Şcolile nr.13, 11, 7, 8, 2 şi grădiniţele 5, 6, 9, 19, 21, 22 şi 24 vor participa la o întâlnire comună, în care se vor discuta coordonatele acestui proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *