Cele mai bune eseuri pe tema anti-doping realizate de elevi de la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” au fost premiate, luni, de preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graziela Vâjială. Potrivit acesteia, acţiunea face parte dintr-o campanie lansată în luna octombrie şi intitulată „Primii paşi pentru un sport curat”, desfăşurată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi care are ca scop conştientizarea elevilor cu privire la pericolul utilizării substanţelor dopante de către copii, dar şi a drogurilor.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a venit alături de noi şi ne-a repartizat în cele opt zone de dezvoltare economică a ţării, către trei licee, majoritatea au profil sportiv, dar nu numai. Vreau să felicit liceul, conducerea liceului, pe doamna profesoara Alecsa, care, împreună cu Agenţia Naţională Antidoping s-a implicat de câţiva ani în campaniile noastre educative. Pe mine mă leagă şi sufleteşte acest liceu, pentru că am terminat liceul la A.T.Laurian şi totdeauna încărcătura emoţională este foarte mare„, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graziela Vâjială.
Elevii de la Colegiul Naţional „A.T.Laurian” au participat în această campanie la un concursuri de eseuri, iar agenţia i-a premiat.
Premiul I a fost obţinut de eleva Andrada Bălăucă, clasa XI, pentru lucrarea „Mesaj pentru un sport moral”.
Premiul II a fost obţinut de două eleve: Mădălina Iuliana Gorgan, clasa XI, cu lucrarea „Antidoping” şi Raluca Simionescu, clasa X.
Premiul III a fost obţinut de eleva Amalia Siminiceanu, clasa X. cu eseul „Îndemn”, iar menţiune au luat elevii: Adrian Gabriel Barnea, clasa X-a, Ilie Iftime- clasa X şi Marius Ghicu, clasa X.
Elevii au primit obiecte promoţionale de la agenţie şi câte o medalie reprezentativă a campaniei.
la liceul saveni doua eleve au ajuns la spital astazi dupa ce au consumat etnobotanice, ce are de spus directoarea dana lupu?