Democrat-liberalii botoşăneni: Goana după funcţii reprezintă un sport naţional pentru cei de la USL

Catalin Buhaianu si Dan Humelnicu si PDLSenatorul PDL Dan Humelnicu a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că USL a scăzut în sondaje sub pragul de 50% şi că şefii USL nu-şi urmăresc decât interesele personale.

Este mai mult decât evident că USL a scăzut sub pragul de 50%, ceea ce îşi fixase ca obiectiv la începutul constituirii acestei alianţe politico-electorale. Acest lucru nu este întâmplător. Pe de o parte că cei doil lideri, mă refer la Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu-şi urmăresc decât propriile interese personale în fruntea acestei structuri politice: unul se vrea prim-ministru, celălalt preşedinte. Atât. În rest. nu mai contează”, a spus Humelnicu.

La rândul său, deputatul PDL Cătălin Buhăianu a precizat că goana după funcţii reprezintă un sport naţional pentru cei de la USL.

Cumulat cu boicotarea tuturor măsurilor de reformare a statului şi obstrucţionarea tuturor legilor care sunt benefice pentru România, USL nu face altceva decât să întărească convingerea personală pe care o am, aceea că nu-şi doresc decât să ajungă la putere fără să ofere soluţii concrete„, a spus Buhăianu.

Acesta a lansat un apel şi la adresa reprezentanţilor locali ai USL.

În momentul în care apare o problemă locală, să ofere şi soluţii înainte criticilor sau dacă criticăm trebuie să venim şi cu un punct de vedere„, a adăugat Buhăianu.

One thought on “Democrat-liberalii botoşăneni: Goana după funcţii reprezintă un sport naţional pentru cei de la USL

  1. Mai mascarici pe nume de Buhaianu, tie chiar nu-ti este rusine sa faci afirmatii de genul “Cumulat cu boicotarea tuturor măsurilor de reformare a statului şi obstrucţionarea tuturor legilor care sunt benefice pentru România, USL nu face altceva decât să întărească convingerea personală pe care o am, aceea că nu-şi doresc decât să ajungă la putere fără să ofere soluţii concrete“? Ce masuri de reformare si ce legi benefice pentru romani ati dat ?Tot ce ati facut de cand sunteti la putere, ati facut numai impotriva bunastarii cetatenilor indiferent de categoria sociala,ati adus Romania in stare de faliment.Rusine sa-ti fie tie cat si tuturor PDL-istilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *