Agenţii economici care desfăşoară activităţi de mecanizare şi chimizare a agriculturii au uitat să solicite şi să obţină autorizaţie de mediu astfel încât au fost sancţionaţi a, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef la Garda de Mediu.
Ea spune că societăţile care nu aveau autorizaţie de mediu au fost sancţionate de comisari cu amenzi cuprinse între 30.000 şi 50.000 lei.
„Amenzile au fost aplicate în ultimele două luni. Au fost trei amenzi, din care două de 30.000 lei şi una de 50.000 lei. Li s-a impus termen de 60 de zile pentru solicitarea autorizaţiei de mediu de la Agenţia de Protecţia Mediului. Nu au invocat motive în momentul aplicării sancţiunilor ,ţinând cont că funcţionarea era ilegală, iar , conform legii, funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă”, a precizat Rodica Zelincă.