Condiţii moderne pentru bolnavii internaţi pe Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean

grup sanitar oncologieUna dintre cele mai  insalubre secţii de la Spitalul Judeţean, respectiv secţia de oncologie, va funcţiona în condiţii moderne. Aceasta a intrat în reabilitare în urmă de mai bine de două luni, iar până la sfârşitul anului lucrarea va fi finalizată. Investiţia are o valoare de 800.000 lei, banii fiind alocaţi spitalului de Ministerul Sănătăţii. Potrivit managerului spitalului, medicul Ovidiu Mimor, cele cinci saloane vor fi modernizate, de asemenea grupurile sanitare, înlocuirea ferestre şi uşi interioare. În carul acestui proiect a fost realizat şi un lift exterior pentru alimente.

Va fi reabilitată toată secţia, de la circuituri medicale, saloane, lift exterior pentru alimente„, a spus Mimor.

Pe perioada lucrărilor bolnavii sunt internaţi pe o treime din secţie.

Este vorba de o lucrare care nu face parte proiectul pe fonduri europene. De data aceasta, finanţarea am primit-o de la Ministerul Sănătăţii, iar Consiliul Judeţean a pus cota de cofinanţare la proiect. Este o lucrare de reparaţii capitale a Secţiei de oncologie care se ridică la 8 miliarde lei vechi„, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *