Sălile de operaţii de la Spitalul Judeţean, modernizate în urmă cu câţiva ani, pe vremea când la conducerea unităţii se afla Doru Muntianu, vor intra din nou în reabilitare. Şi asta pentru că aceste săli sunt cuprinse în proiectul de reabilitare a spitalului pe fonduri europene. Managerul Spitalului Judeţean, Ovidiu Mimor, susţine că oricum lucrarea făcută atunci nu a fost una de calitate, drept pentru care pe tavanul sălilor de operaţii a apărut igrasia, linoleumul a început să se exfolieze, iar instalaţiile de aer condiţionat s-au stricat de mai multe ori.
„Sălile de operaţii sunt reabilitate, chiar dacă intră într-o nouă reabilitare. Să zic că va fi un fel de cooperativa în zadar, pentru că trebuie distrusă tencuiala, înlocuit linoleumul antiseptic. Poate cu ocazia aceasta reabilităm instalaţia de aer condiţionat, care a fost făcută aşa cum a fost făcută şi nu funcţionează şi sistemul cu linoleum care a început să se exfolieze şi avem probleme la tavan cu igrasia„, a precizat Ovidiu Mimor.
În momentul în care constructorul va intra cu şantierul în sălile de operaţii de pe partea corpului de clădire intrat în reabilitare, operaţiile se vor face într-un singur corp, urmând ca secţiile să se programează cu operaţii.
„Sălile de urgenţă rămân săli de urgenţă 24 din 24 de ore, iar oftalmo, chirurgie, urologie, ORL, se programează cu bolnavii septic şi aseptic de la o oră la lalta. Urgenţele sunt asigurate„, a adăugat Mimor.