Cazul celor 57 de profesori botoşăneni, cercetaţi în dosarul “Mită la Bacacalaureat”, la Colegiul Economic, va fi discutat, săptămâna aceasta, la Ministerul Educaţiei. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Ada Macovei, se va deplasa la minister, iar una din problemele care vor fi abordate va viza şi măsurile ce se vor lua în cazul celor 57 de profesori. Conducerile şcolilor la care activează aceştia trebuiau să realizeze, la rândul lor, comisii de disciplină şi să analizeze aceste cazuri, lucru care nu s-a întâmplat. Drept urmare, sancţiunile administrative vor fi luate de Ministerul Educaţiei. Ele pot porni de la avertisment până la îngrădirea dreptului acestora de a mai participa în comisii de examen.
Reprezentanţii IŞJ au intrat în posesia listei cu numele cadrelor didactice anchetate, iar printre aceştia se numără inspectori şcolari, metodişti şi profesori.
„Sunt profesori şi din mediul rural, şi din urban. Sunt multe categorii. Sunt şi metodişti, şi profesori de elită, directori şi inspectori„, a precizat Ada Macovei.