Nemulţumiţi de abuzurile firmelor de ridicat maşini, peste 500.000 de cetăţeni au semnat o iniţiativa legislativă apentru promovarea proiectului de lege privind regimul aplicat vehiculelor staţionate neregulamentar. Proiectul a fost depus la Parlament, primind avizul Consiliului legislativ şi fiind publicat în monitorul Oficial.
Iniţiativa a fost determinată de abuzurile efectuate de societăţile care au ca obiect ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor staţionate ilegal. „S-a constatat în numeroasele cazuri semnalate de posesorii de vehicule că societăţile autorizate să ridice vehiculele staţionate neregulamentar, din exces de zel şi, bineînţeles, din dorinţa de a obţine un profit cât mai mare, au procedat la ridicarea vehiculelor staţionate pe carosabil cu depăşirea prevederilor legale stabilite prin Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, unde se specifică în mod clar şi fără a lăsa loc de interpretare situaţia în care este interzisă staţionarea„, se arată în expunerea de motive.
Potrivit iniţiativei, „sumele încasate de consiliile locale din activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate ilegal atunci când această activitate se realizează prin delegare către operatori privaţi sau public-privaţi stabiliţi conform articolului precedent nu pot fi mai mici de 50% din veniturile realizate de agentul economic din aceste activităţi”.
În plus, fiecare şofer nu poate fi amendat din prima. El va fi sancţionat cu avertisment, iar, dacă a recidivat în şase luni, va fi amendat. Amenda nu poate fi mai mare de 50% din salariul minim pe economie.
Iată iniţiativa legislativă:
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Parlamentul României adoptă prezenta lege privind regimul aplicat autoturismelor staţionate neregulamentar.
Articolul 1
Poliţia naţională şi poliţia locală sunt singurele autorităţi care pot constata şi dispune ca sancţiune contravenţională complementară ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă şi pe trotuare.
Articolul 2
Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale, de către administratorul drumului public sau de un operator economic stabilit conform dispoziţiilor din prezenta lege.
Articolul 3
Constatarea încălcării regulilor privind staţionarea se face printr-un proces-verbal de contravenţie. Prin procesul-verbal se dispune sancţionarea cu avertisment sau aplicarea amenzii contravenţionale şi, ca măsură complementară, ridicarea vehiculului staţionat ilegal.
Articolul 4
Prima măsură care se poate dispune în cazul constatării contravenţiei este sancţionarea cu avertisment a conducătorului şi înregistrarea într-o bază de date a numărului de înmatriculare a vehiculului şi a persoanei care a condus vehiculul, pentru ca în cazul săvârşirii în termen de 6 luni a unei fapte similare să se poată dispune măsura sancţionării cu amenda contravenţională şi, ca măsură complementară, ridicarea vehiculului.
Articolul 5
Procesul-verbal prin care s-a dispus sancţionarea cu avertisment sau aplicarea amenzii contravenţionale şi
ridicarea vehiculului trebuie comunicat proprietarului acestuia în termen de 48 de ore de la momentul întocmirii. Concomitent cu întocmirea procesului-verbal prin care se dispune ridicarea vehiculului, proprietarul acestuia va fi înştiinţat telefonic sau prin sms de măsura dispusă de agentul constatator.
Articolul 6
Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea şi transportul vehiculului staţionat neregulamentar, cât şi cuantumul amenzii se suportă de deţinătorul acestuia. Cuantumul taxei reprezentând contravaloarea acestor cheltuieli se aprobă prin hotărâri de către consiliile locale ale administraţiilor publice locale, fără însă a depăşi 50% din salariul minim la nivel naţional.
Articolul 7
Dacă în termen de 24 de ore de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal prin care s-a dispus măsura amendării deţinătorului/conducătorului auto şi ridicarea vehiculului, acesta nu se prezintă pentru achitarea contravalorii cheltuielilor de ridicare şi transport, va fi obligat la plata unei taxe de depozitare în cuantum de 25% pe zi din suma stabilită la art. 6.
Articolul 8
Nu vor putea fi ridicate decât vehicule care sunt staţionate voluntar:
a)în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b)în zonele de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă“ şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
c)pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
d)în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate ale drumurilor publice;
e)în pante şi rampe;
f)în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternativă“, în altă zi sau perioadă decât este permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zonă de staţionare cu durată limitată“ peste durata stabilită;
g)pe trotuare cu o lăţime mai mică de 3 metri;
h)în locurile de parcare privată semnalizate.
Articolul 9
Ridicarea şi depozitarea vehiculelor se va face fie direct de către autorităţile publice prin serviciile de specialitate înfiinţate în acest scop, fie prin delegarea acestei activităţi către operatori privaţi sau operatori publici privaţi stabiliţi în urma organizării licitaţiilor publice în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 10
Sumele încasate de consiliile locale din activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate ilegal atunci când această activitate se realizează prin delegare către operatori privaţi sau public-privaţi stabiliţi conform articolului precedent nu pot fi mai mici de 50% din veniturile realizate de agentul economic din aceste activităţi.
Articolul 11
Sumele rezultate conform art. 11 se constituie venit la bugetul local şi vor fi avute în vedere la fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al unităţii administrativ-teritoriale pentru anul următor cu destinaţia de construire parcări, inclusiv cuantumul amenzilor ce revine consiliului local.
Articolul 12
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate contractele încheiate de autorităţile publice locale şi care intră în contradicţie cu prevederile din acest act normativ îşi încetează efectele.
Articolul 13
Contractele aflate în derulare, încheiate în urma unei licitaţii publice organizate conform O.U.G. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor produce efectele în continuare numai în condiţiile prezentei legi.
Articolul 14
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 va fi modificată şi completată cu prevederile din prezentul act normativ.