Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au atenţionat, miercuri, Primăria Călăraşi că salarizarea în învăţământ se face de către şcoală şi nu de primărie. Daniel Botezatu, inspector general adjunct al IŞJ, a spus că aceasta este singura din judeţ care nu se conformează ordinului comun al Ministerului Educaţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Finanţelor Publice.
„Pentru a nu exista cadre didactice nemulţumite şi eventuale mişcări de protest, lăsaţi deoparte conflictele interpersonale dintre primărie şi director de şcoală şi acţionaţi conform legii. Am fost nevoiţi şi am făcut o sesizare către minister privind roblema care există în acea comună„, a spus Daniel Botezatu.