Reţinut pentru mituirea unui poliţist

catuse pe mainiUn botoşănean care a încercat să mituiască un agent de poliţie pentru a scăpa de un dosar penal a fost ridicat de procurori şi reţinut pentru 24 de ore. Totul s-a întâmplat pe 10 noiembrie, după ce Cătălin Mihai M. a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale, după care a fugit de la locul faptei. Identificat de poliţişti, tânărul, care nu avea nici permis de conducere, i-a promis unui agent bani şi foloase materiale rugându-l să-i restituie autoturismul, care era radiat din circulaţie din 2010, precum şi plăcuţele de înmatriculare, în acest sens oferindu-i şi o primă tranşă de bani, adică 50 de lei. Poliţistul l-a denunţat, iar cazul a fost preluat de procurori.

Tânărul, care mai are o condamnare după ce a fost prins conducând fără permis, a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, însă cercetările vor fi continuate cu acesta în stare de libertate, fiind dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Monitorul de Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *