Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte in fiecare an, pe 11 noiembrie, pe Sf. M. Mc. Mina. Mai multe biserici din judet poarta numele marelui sfant. Printre ele si biserica din cartierul Tulbureni.
Sfantul Mina a fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian (286-305), si era din tara Egiptului, crestin cu credinta, iar cu slujba ostas din ceata tribunului Firmilian, aflandu-se in rasarit cu trupa sa, in Cotianiul Frigiei, unde stapanea dregatorul Arghirisc. Deci, acesti imparati pagani au dat porunca in toate partile ca, oricine nu se va inchina zeilor, sa fie pedepsit cu chinuri si cu moarte, incat pretutindeni crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor.
Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.
Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.
Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: „De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu”. Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: „Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia”. Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristosw cununa Mucenicilor.