Proiectul de Hotarire de Guvern privind reorganizarea spitalelor din Botosani a fost intocmit si trimis deja la Guvern spre aprobare. Presedintele Consiliului Judetean, Mihai Tibuleac, a declarat ca asteapta ca acest act sa fie emis cat mai repede pentru ca Spitalul Judetean sa prinda o finantare suplimentara. El a precizat ca dupa ce va apare Hotarirea de Guvern se poate decide noua structura de organizare la noul spital format si sa va cere de la Ministerul Sanatatii incadrarea unitatii spitalicesti in categoria a III, astfel incat sa se solicite ulterior de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate suplimentarea bugetului pina la sfirsitul anului. Potrivit unei estimari, unitatea ar trebui sa mai primeasca in plus o finantare de 100 miliarde lei vechi.
„Ne-am propus ca obiectiv pentru perioada imediat urmatoare sa trecem la categoria 2. Conditia este aceea de infiintare a unui centru de invatamint continu si cercetare. Am intreprins demersuri, pentru ca am alocat ca spatiu imobilul de pe strada Puskin, unde a fost depozitata arhiva Spitalului Judetean. Lucrarea de reabilitare va fi efectuata de o asociere de firme, respectiv Victor Construct si Nord Proiect„, a spus Mihai Tibuleac.
Presedintele CJ sustine ca trecerea Spitalului Judetean la categoria a II va genera o finantare mai buna si se vor desfasura servicii de calitate mai buna si complexitate mai mare.