Prefectul Cristian Roman a numit o comisie care să verifice gradul de pregătire pentru iarnă a Secţiei Naţionale de Drumuri, respectiv Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, din comisie fac parte reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Prefecturii şi Consiliului Judeţean, dar şi reprezentanţi ai celor două instituţii de profil.
„Această comisie verifică pregătirea bazelor de deszăpezire, modul în care s-a făcut instruirea personalului, gradul de aprovizionare a materialelor pentru combaterea alunecuşului şi stabilirea sectoarelor de drum pe care se vor acţiona cu aceste materiale antiderapante, modul în care s-au reparat utilajele, dar şi modul în care este pregătită apărarea drumurilor cu panouri şi parazăpezi„, a precizat Cristian Roman.