Expoziţia de reptile vii, găzduită, în perioada aceasta, la Muzeul Judeţean din Botoşani, se bucură de un real succes mai ales în rândul copiilor . Potrivit conducerii Muzeului Judeţean Botoşani, Lucica Pârvan, de când a fost deschisă expoziţia, anul acesta, au fost înregistraţi aproximativ 4000 de vizitatori, instituţia încasând din vânzarea biletelor numai puţin de 17.000 lei. Cele peste 130 de exponate vii pot fi admirate la Muzeul Judeţean până pe data de 25 noiembrie. „Am avut surpriza neplăcută ca la expoziţia figurilor de ceară să avem un număr mai mic de vizitatori din partea grupurilor organizate, poate şi din cauza acelei decizii a Inspectoratului Şcolar de a nu se mai percepe bani de la părinţi, înţeleasă greşit, în cazul acesta. Dar, la expoziţia cu reptile vii, am avut vizitatori foarte mulţi din partea grupurilor şi foarte mulţi copii”, a declarat Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean Botoşani. Expoziţia care a fost adusă la Botoşani de pe data de 20 octombrie cuprinde peste 70 de specii: crotali, vipere, şerpi cu clopoţei, cobre, boa, pitoni, anaconda, mamba verde si mamba neagra, taipan, iguane, şopârle, păianjeni. Este a treia oară când instituţia găzduieşte o astfel de expoziţie, de fiecare dată, ea bucurându-se de succes. „Expoziţia care a adunat cei mai mulţi vizitatori în ultimii zece ani este cea cu reptile vii şi este a treia oară când o găzduim aici la muzeu”, a mai spus directorul Muzeului Judeţean Botoşani. Expoziţia poate fi vizitată, în continuare, zilnic, între orele 10-19. Preţul unui bilet este de 3 lei pentru copii şi grupuri organizate şi 5 lei pentru adulţi.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Un polițist de frontieră, care trebuia să supravegheze, astăzi, alegerile, a fost găsit împușcat în cap
24 noiembrie 2024...
- FOTO Nenorocire! Doi copii găsiți morți într-o casă care a luat foc
21 noiembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- FOTO Copaci rupți de zăpadă. Opt mașini au fost avariate
21 noiembrie 2024...
- Umilința unui bătrân de 79 de ani! Bătut crunt de patru indivizi, apoi obligat să meargă la bancomat și să scoată bani
18 noiembrie 2024...
apetrans
- Situaţie fără precedent! Percheziţii acasă la zeci de elevi şi studenţi consumatori de droguri
18 noiembrie 2024...
- Dureros! Fiica unui cunoscut artist de muzică populară, moartă după petrecerea de la Balul Bobocilor
17 noiembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- FOTO Accident! Un bărbat de 43 de ani inconştient şi o tânără de 20 de ani rănită grav
17 noiembrie 2024...
- Nenorocire! O elevă de 14 ani și-a pus capăt zilelor
16 noiembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- O direcție din subordinea Primăriei Botoșani angajează. Se cer studii superioare
25 noiembrie 2024...
- Rezultate naționale: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu, în turul II al prezidențialelor. S-au numărat 97,99% din secții
25 noiembrie 2024...
- PSD a câştigat municipiile Botoşani şi Dorohoi şi trei oraşe, iar Georgescu în 21 de comune. PNL s-a impus în doar patru UAT-uri
25 noiembrie 2024...
- Spitalul municipal Dorohoi angajează. Ce post a scos la concurs!
25 noiembrie 2024...
- Rezultate finale la prezidenţiale la Botoşani. Marcel Ciolacu (PSD) pe primul loc, iar Călin Georgescu pe locul doi. Câte voturi a luat fiecare candidat!
25 noiembrie 2024...
- FOTO & VIDEO Emoții mari la sediul USR Botoșani, la aflarea rezultatelor exit-poll
24 noiembrie 2024...
ddd
- UPDATE Cifre oficiale la Botoşani! Ciolacu pe primul loc, iar Georgescu pe doi, după numărarea voturilor din 400 de secţii de votare
24 noiembrie 2024...
- Câți botoșăneni s-au prezentat la urne la alegerile prezidențiale
24 noiembrie 2024...
Anunturi
- Primăria Mihai Eminescu cere populației să nu blocheze drumurile, astfel încât să se poată face deszăpezirea
20 noiembrie 2024
- Comunicat de presă privind demararea proiectului „Digitalizarea societatii Urban Nordic Studio SRL”
20 noiembrie 2024
Modern Calor
- Anunț de angajare! Lanțul de benzinării Cristal Botoșani recrutează personal
19 noiembrie 2024
- Comunicat de presă: Digitalizarea afacerii Roservice
6 noiembrie 2024
- Anunț de interes local! Hotărâre Consiliul Local Bucecea pentru aprobare de facilități fiscale
5 noiembrie 2024
- Sindicatul Sanitas Covasna lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Anunț de presă! „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată. Digitalizarea IMM-urilor- Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale; Digitalizarea societății MARIOS-PRODCONF SRL
22 octombrie 2024