Inspectoratul Şcolar a majorat bursele şcolare în acest an

Decizia a fost luată, luni, în cadrul Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). Ada Macovei, inspector general al IŞJ; a declarat că s-a considerat oportună creşterea nivelului burselor de performanţă pentru a stimula performanţa. De asemenea, au fost majorate şi cuantumurile burselor de merit, a celor de studiu, precum şi a celor sociale.

Am dorit să ajungem cu bursa de performanţă cel puţin la nivelul cuantumului programului naţional Bani de liceu, pentru a stimula performanţa şi pentru a oferi copiilor care într-adevăr au rezultate de excepţie o motivaţie în plus. Se poate constatat că într-o măsură foarte mică ar scădea numărul elevilor care beneficiază de aceste burse, deşi au crescut practic sumele destul de mult, pentru că există un număr limitat de elevi care se încadrează în aceste categorii şi plafoanele sunt în funcţie de bugetele locale. Cuantumurile sunt stabilite de noi, dar urmează a fi aleşi elevii în unităţile de învăţământ, iar fondurile să fie alocate în funcţie de disponibilităţile consiliilor locale”, a spus Ada Macovei.

Astfel, bursa de performanţă va creşte anul acesta şcolar de la 100 lei pe lună la 180 lei pe lună pentru fiecare elev, bursa de merit va creşte de la 90 lei la 120 lei, cele de studii de la 80 lei la 100 lei, iar bursa socială de la 70 lei la 100 lei. Anul trecut, au beneficiat de burse şcolare 2442 elevi, din care 63 de burse au fost de performanţă, 103 de merit, 248 de studiu şi 2028 sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *