Spitalul Judeţean Mavromati, pus la plată din cauză că şefii săi sfidează legea

Stelian Aivancesei
Stelian Aivancesei

Fostul şef al Serviciului de resurse umane de la Spitalul Judeţean Mavromati, Stelian Aivăncesei, a câştigat un nou proces cu instituţia care l-a concediat de câteva ori. El a obţinut în instanţă, într-un proces încheiat pe data de 1 noiembrie 2011, daune morale de 30.000 de lei, după ce magistraţii Curţii de Apel din Suceava au constatat că actuala conducere a spitalului şi-a bătut joc de angajatul său, concediindu-l de mai multe ori, în ciuda hotărârilor judecătoreşti în favoarea sa.

Instanţa din Suceava a menţinut decizia Tribunalului Botoşani emisă în luna mai 2011, în baza căreia Spitalul Judeţean era pus la reangajarea lui Aivăncesei şi la plata unor daune morale de 30.000 de lei.

Acesta este cel de-al doilea proces în care Aivăncesei câştigă în instanţă nu doar reangajarea sa, ci şi daune morale. Primul proces a fost câştigat în martie, Aivăncesei beneficiind de daune morale de 10.000 de lei.

Banii trebuie plătiţi din bugetul spitalului, în condiţiile în care managerul Ovidiu Mimor şi câţiva acoliţi de-ai săi din spital i-au făcut şicane lui Aivăncesei şi au desfăcut contractul de muncă de nu mai puţin de cinci ori.

Spitalul Judeţean, condamnat pentru a patra oară în dosarul Aivăncesei

Spitalul Judeţean, pus la plata unor daune morale către un fost angajat

Omul care a fost concediat de cinci ori de Spitalul Judeţean îi adresează o scrisoare deschisă preşedintelui CJ, Mihai Ţâbuleac, şi cere să fie reangajat

Stelian Aivăncesei a mai câştigat un proces împotriva Spitalului Judeţean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *