Sâmbătă a fost rîndul elevilor de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” să-și aleagă reprezentanții în finala concursului Miss și Mister Boboc 2011. Și au făcut-o printr-un spectacol complex (poate cel mai bine organizat pînă acum!) care a cuprins momente de dans cu deja cunoscutele trupe Evolution, Fashion, R&B School Dance, Glamour, prezente în majoritatea spectacolelor organizate în cadrul Festivalului Toamna Bobocilor, de muzică, de teatru dar și de parada modei.
Spectacolul a fost construit pe o tematică aleasă de liceenii care l-au organizat, decorul, momentele artistice precum și probele concurenților avînd ca punct comun două țări importante ca Franța și Italia. „A fost o tematică aleasă de elevi. Au fost mai multe propuneri, dar ei au ales Franța și Italia. Ne-am dorit să oferim un spectacol în care să punem în valoare cultura, istoria, arta”, a declarat Cristina Roșu, coordonatorul elevilor care s-au ocupat de organizarea spectacolului din acest an.
Șase perechi s-au întrecut în competiția organizată, la fel de ingenios, ca întreg spectacolul. Una din probele deosebite a fost cea de zi, desfășurată ca o plimbare pe Louvre. Concurenții au evoluat, în fața juriului din care au făcut parte profesori ai liceului, precum și elevi, foști câștigători ai titlurilor de Miss și Mister Boboc, inclusiv cea de anul de trecut, Alexandra Mera, îmbrăcați în costume de…epocă. De altfel, atît concurenții cît și artiștii aleși să completeze spectacolul, i-au purtat pe spectatori prin marile orașe din cele două țări ca Louvre, Paris, Florența, etc.
Momentele artistice au debutat cu piesa interpretată de eleva Francesca Munteanu care a interpretat piesa Larei Fabian „Je t’aime”, urmată de trupa Prolog, formată din elevi ai liceului, care a interpretat două piese în limba franceză. Clasa de design vestimentar a liceului s-a remarcat prin două reprize de paradă a unor costume și rochii interesante, create chiar de ei. Concurenții au fost supuși, ca și colegii lor de la celelalte licee, unor întrebări de cultură generală. Întrebările le-au fost adreste după parada costumelor de epocă.
Trecerea de la cultura franceză la cea italiană a fost făcută de micuța artistă, Alexandra Mateiuc, elevă a liceului, cunoscută deja pentru aparițiile sale în spectacolele locale, dar și naționale. Francesca Munteanu a revenit și în zona italiană a spectacolului, interpretînd, de data aceasta, celebra piesă „Caruso”.
Parada modei cu costume create de elevii liceului s-a adresat atît celor mari cât și celor mici. Mai mulți boboci de clasa I ai liceului au fost, în debutul spectacolului, când au prezentat costumele, deliciul publicului. Manechinele în miniatură-fete și băieți- au primit, la final, premiu pentru telegenie.
Trupa de teatru a liceului coordonată de actorul Ion Crețescu a oferit un moment deosebit de pantomimă în cadrul spectacolului. Nu au lipsit nici surorile Cristescu, eleve ale liceului, cunoscute botoșănenilor și pentru prezența lor, din această primăvară, de la emisiunea „Românii au talent” de la PRO TV. Fetele pregătite de profesoara Carmen Belicov au oferit un deosebit moment de contorsionism.
Proba de seară a fost legată, cum s-a întâmplat și la alte licee, cu proba de vals. Concurenții, îmbrăcați la patru ace, s-au străduit să arate că munca lor de câteva luni, nu a fost în zadar. De remarcat ar fi și faptul că prezentatoarea spectacolului a schimbat în cursul celor 2 ore de spectacol numai puțin de trei ținute, încercând să fie în acord cu probele concurenților.
Un alt element original al serii a fost includerea în spectacol, pe un ecran gigant, a unor filmulețe realizate de Raluca și Ștefana, eleve în clasa a XII-a A cu momente de la repetiție. La final, atît ele cît și ceilalți tineri implicați în organizarea spectacolului, inclusiv coordonatorul, Cristina Roșu au avut parte de surprize. Toți tinerii au primit diplome, iar profesoara, un urs imens de pluș, plus un buchet de flori din partea elevilor.
În afară de titlurile de Miss și Mister Boboc, au fost acordate mai multe premii speciale, printre care și Miss și Mister Popularitate. Acestea au revenit lui Cosmin Vasilachi și Mihaela Pascariu. Premiul pentru cei mai buni dansatori a fost câștigat de Vadim Antoci și Roxana Pîrgău.
Organizatia de tineret PDL care a fost și unul dintre sponsori, a acordat două premii pentru atitudine. Acestea au revenit lui Andrei Ailenei și Denisei Cucu.
Locul III a revenit, la fete, Ioanei Ichim, iar la băieți, lui Fabian Murariu. Locul II a fost câștigat, la băieți de Ionuț Macovei, iar la fete, de câștigătoarea titlului Miss Boboc, Mara Bucșinescu. Câștigătorul titlului de Mister Boboc a fost desemnat Eduard Bădăluță.
Ambii câștigători au fost asaltați, la final, de colegi, pentru a fi felicitați. În timp ce Eduard a declarat nu se aștepta să câștige și că ar repeta oricând experiența trăită, sâmbătă, Mara a spus că a fost surpriză pentru ea acest premiu. „Nu m-am așteptat. Am făcut un pariu cu mine însămi prin care am protestat împotriva acestui fapt. Mi-a plăcut foarte mult mai ales la proba de vals și cea de seară”, a declarat Mara Bucșinescu.
Un bal bine organizat. Felicitari atat participantilor cat si organizatorilor!
[ati uitat sa mentionati cine a castigat locul 2 la fete: Pelihaci Miruna, iar pe cele doua gemene le cheama Ioana si Elena Cristache…]