Modelele de subiecte pentru evaluarea competenţelor şi pentru probele scrise sunt însoţite de precizări privind scopul evaluării, statutul disciplinei, structura subiectelor, competenţele de evaluat, detalii privind evaluarea, inclusiv baremele de evaluare şi de notare.
La evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a se regăsesc modelele de subiecte pentru Limba şi literatura română şi Matematică, precum şi pentru Limba şi literatura maternă (şase discipline).
Pentru examenul de bacalaureat 2012 este prezentat spre informarea elevilor, a profesorilor şi a tuturor celor interesaţi, un ghid privind desfăşurarea probelor A şi B (de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limbile materne), a probei C (de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu) şi a probei D (de evaluare a competenţelor digitale). De asemenea, sunt publicate modele de subiecte pentru toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, dar şi pentru probele scrise şi anume pentru Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă (şapte discipline), Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie şi pentru cele cinci discipline socio-umane (Economie, Filosofie, Logică şi argumentare, Psihologie, Sociologie). Menţionăm că pentru proba C sunt publicate modele structurate în funcţie de conţinutul probei: înţelegerea unui text audiat, proba scrisă şi proba orală, corespunzătoare celor zece limbi de circulaţie internaţională studiate în liceu. Sunt publicate şi traduceri ale modelelor de subiecte în limbile minorităţilor naţionale.
În vederea facilitării accesului către modelele de subiecte din anii anteriori au fost create link-uri speciale în acest sens, acelaşi sistem fiind utilizat şi pentru subiectele, respectiv baremele de evaluare şi notare din sesiunile anterioare. Modelele sunt orientative şi au ca scop familiarizarea elevilor şi a profesorilor cu tipul de subiecte, precum şi cu nivelul de dificultate al acestora, se precizează într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
Modelele de subiecte pentru examenele naţionale pe 2012, publicate pe Internet
Modelele de subiecte pentru examenele naţionale din 2012, respectiv cele pentru evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi cele pentru bacalaureat, au fost publicate luni pe internet, pe site-ul www.subiecte2012.edu.ro, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei.