Viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, a propus, luni, în şedinţa Consiliului Local, ca municipalitatea să acorde facilităţi fiscale pentru firmele care îşi achită obligaţiile fiscale faţă de bugetul local până la finalul anului. El a purtat o discuţie cu directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, Lucian Lupu, în urma căreia a concluzionat că este nevoie de scutirea de penalităţi şi majorări pentru cei care îşi plătesc datoriile restante.
Ghiorghiţă motivează propunerea prin faptul că la nivel naţional există deja un act normativ care acordă facilităţi privind cu scutirea cu penalităţilor şi majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice autorizate şi societăţile comerciale, iar în acest context „bugetul local este puţin văduvit”.
„Toată lumea prefereă acum să plătească acum la bugetul de stat fără penalităţi, fără să mai plătească la bugetul local. Lansez o discuţie pentru Consiliul Local, Oficiul juridic şi Direcţia de Taxe şi Impozite Locale să găsească o soluţie pentru a putea să dăm o scutire tuturor societăţilor şi persoanelor fizice care vîşi plăteasc datoriile până la sfârşitul anului„, a spus Ghiorghiţă.