Municipalitatea ia în calcul două variante de achitare a taxei de parcare: prin SMS sau cu cardul

Taxa de parcare ar putea fi plătită şi cu cardul. Reprezentanţii Primăriei Botoşani mai iau în calcul o variantă de plată a taxei de parcare, pe lângă sistemul de plată prin SMS. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că au fost purtate discuţii pe această problemă şi cu o bancă din Botoşani, care a propus plata taxei de parcare la parcomate prin card. Acest din urmă sistem este implementat la metrou, în Bucureşti, însă echipamentele sunt destul de scumpe, iar banca nu dispune încă de resursele financiare pentru această investiţie.

Este posibil să le implementăm pe amândouă, dar deocamdată nu ne-am înţeles încă la costuri. Trebuie să analizăm şi funcţie de asta să vedem şi noi cum reuşim să facem acest lucru. Apare un cost suplimentar al SMS, deci cel care trimite SMS plăteşte suplimentar acel cost de 6 cenţi de pe telefon către operatorul de telefonie mobilă. Am fi vrut ca acel comision să fie inclus în preţ. Ei spun că nu se poate şi că pe lângă preţ să fie şi acel comision. Atunci, ar trebui să crească preţul„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Sistemul va fi implementat până pe 1 ianuarie urmând să fie emisă şi o hotărâre de Consiliu Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *