Constantin Manolache: Voi vota împotriva desfiinţării spitalelor din Botoşani

sedinta Consiliul JudeteanConsilierul judeţean social-democrat, Constantin Manolache, a declarat marţi că va vota împotriva desfiinţării spitalelor din Botoşani, propusă prin proiectul de hotărâre iniţiat de PDL.

Aici nu ar trebui să avem o abordare politică, ci una strict în interesul botoşănenilor. Eu nu cred că desfiinţarea spitalelor este în interesul botoşănenilor, deci nu pot vota aşa ceva, indiferent ce ar spune PDL”, a spus Manolache.

La şedinţa anterioară când s-a dezbătut comasarea spitalelor, Constantin Manolache s-a abţinut la votul pentru alternativa propusă de USL pentru creşterea gradului Spitalului Judeţean, fără desfiinţarea celorlalte unităţi spitaliceşti (Maternitatea, Spitalul de Copii şi Spitalul de Psihiatrie). Consilierul PSD a explicat că atunci nu a avut timp să analizeze cu atenţie proiectul USL, dar că acum este convins că trebuie susţinut: „Proiectul Uniunii Social Liberale a venit cu puţin timp înainte de vot. De aceea m-am abţinut. Acum însă l-am analizat cu atenţie şi îl voi vota pentru că e o varintă prin care putem dezvolta Spitalul Judeţean fără a  desfiinţa alte spitale”, a precizat Manolache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *