Societatea Urban Serv va percepe un tarif mai mare pentru transportul gunoiului după închiderea gropii de gunoi din Botoşani şi deschiderea depozitului ecologic de la Stăuceni, iar acest lucru se va reflecta şi în buzunarele botoşănenilor. Gheorghe Pricopie, directorul Urban Serv, a declarat că acest lucru se va impune şi că deja au fost estimate nişte costuri. Acestea vor fi aplicate cel mai probabil după 15 iulie 2012.
„Costurile astea nu le ştim, le estimăm cu aproximaţie mare. Costurile astea le vom şti după 15 iulie 2012. Acum avem 135 lei pentru o tonă de gunoi colectat şi probabil se va duce pe la 160 lei tona. Asta datorită distanţei de transport şi plăţii pe depozit, pentru că nu se ştie cine va administra depozitul. Se va impune o majorare a tarifului. Cine lucrează degeaba„, a spus Pricopie.