Primarul Flutur ameninţă cu amenzi populaţia care nu răspunde la recensământ

Primarul Catalin Flutur
Primarul Catalin Flutur

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a făcut, vineri, un apel către toţi factorii implicaţi în efectuarea recensământului populaţiei şi locuinţelor să sprijine derularea în bune condiţii a operaţiunii statistice.  Amenzile pentru refuzul de a răspunde la chestionare pot varia între 2.000 şi 5.000 de lei.

Datorită faptului că este vorba de o lege, nu vom face niciun fel de rabat. În momentul în care cei care nu răspund în mod pozitiv cerinţelor unei legi, nu vom face niciun fel de rabat de la a-i aduce în limitele legii. Şi aici mă refer la cei care nu vor să dea informaţii, nu deschid, nu răspund. Fac un apel la populaţie să înţeleagă cât de important este pentru noi acest recensământ”, a spus primarul.

Şeful Executivului local a subliniat importanţa recensământului pentru administraţiile locale.

Pentru Botoşani ca şi pentru fiecare localitate în parte, recensământul este foarte important. Unul dintre indicatorii importanţi în momentul în care primim sume defalcate de la bugetul de stat sau de la bugetul de stat este acel indicator care înseamnă populaţie. Şi atunci cred că responsabilitatea noastră este să facem aşa încât recenzorii să respecte legea şi să îşi dea tot interesul, pentru că ceea ce fac fac în interesul comunităţii locale”, a spus primarul.

One thought on “Primarul Flutur ameninţă cu amenzi populaţia care nu răspunde la recensământ

  1. „Amenzile pentru refuzul de a răspunde la chestionare pot varia între 2.000 şi 5.000 de lei” Dar amenzile pentru ca s-au trimis in teritoriu oameni insuficient instruiti cum vor varia??? Nu se stie cate formulare trebuie completate ! Azi mi-am pierdut timpul cu un astfel de recenzor! Si imi voi mai pierde pentru ca va reveni cu siguranta sa colecteze date si despre ceilalti membri ai familiei.”Relevante” date se vor centraliza la statistica!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *