Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Serviciilor Comunale (ANRSC) a efectuat in aceasta saptamana un control la operatorul serviciului de alimentare cu apa si de canalizare Nova ApaServ Botosani. In urma controlului s-au stabilit masuri cu termene clare pentru reglementarea situatiei identificate , astfel incat operatorul sa poata furniza serviciul cetatenilor in conditiile stabilite de legislatia din domeniu.
Astfel operatorul va incheia contracte cu asociatia de proprietari nu cu proprietarii direct. Operatorul va urgenta contorizarea la nivel de bransament pentru utilizatorii care nu beneficiaza de contor de bransament.
ANRSC va monitoriza in deaproape operatorul Nova ApaServ pentru respectarea masurilor stabilite dar si pentru redresarea activitatii intervenind ori de cate ori va fi nevoie.
Un fapt semnalat in Botosani este buna comunicare pe care o are operatorul de alimentare cu energie termica Modern Calor cu A.N.R.S.C. , operatorul solicitand in nenumarate randuri sprijin si indrumare pentru aplicarea corecta a reglementarilor din domeniu iar in cazul operatorului Nova ApaServ acesta nu a solicitat sprijinul autoritatii de reglementare la nivel central pentru o mai buna intelegere a reglementarilor din domeniu fapt ce e reflectat in situatia financiara a operatorului.
„Sper la un efort comun , autoritati-operator-utilizator pentru prestarea unui serviciu de calitate in conditii de eficienta si adaptabilitatea serviciului la cerintele utilizatorilor”, a declarat vicepreşedintele ANRSC, Daniel Alexandru.