Guvernul a alocat, săptămâna trecută, fonduri pentru plata datoriilor şi finanţarea unor cheltuieli curente ale circa 1.000 de primării din ţară. Dintre acestea doar 20 sunt din Botoşani. Fondurile alocate, în valoare de 2,04 milioane de lei, variază, în funcţie de primărie, între 40.000 şi 300.000 de lei. Interesant este că municipiului Botoşani i-au fost alocate fonduri mai mici decât unor comune precum Conceşti sau Răuseni. Botoşaniul a primit 200.000 de lei, cât Păltiniş, dar mai puţin decât Răuseni şi Conceşti, care au luat câte 300.000 de lei.
Criteriul se pare că a fost unul politic. Banii au fost daţi la primarii PDL, dar şi la cei care au fost curtaţi de partidele de guvernământ şi probabil vor candida din partea acestora. Concret, primarii anunţaţi de UNPR ca fiind viitor candidaţi din partea uniunii, cel din Păltiniş, Costel Romanescu, şi cel din Ştiubieni, Ionel Merticariu, au primit sume însemnate.
localitatea | suma | culoarea politică a primarului după alegerile din 2008 | |
1 | Albeşti | 40.000 | PDL |
2 | Avrămeni | 50.000 | PNL |
3 | Botoşani | 200.000 | PDL |
4 | Conceşti | 300.000 | PSD |
5 | Coşula | 50.000 | PSD |
6 | Coţuşca | 50.000 | PNL |
7 | Cristeşti | 50.000 | PDL |
8 | Darabani | 60.000 | PNL |
9 | Flamânzi | 100.000 | PDL |
10 | Frumuşica | 50.000 | PSD |
11 | Hlipiceni | 50.000 | PDL |
12 | Ibăneşti | 50.000 | PDL |
13 | Lunca | 50.000 | PDL |
14 | Păltiniş | 200.000 | PNL |
15 | Răchiţi | 50.000 | PDL |
16 | Răuseni | 300.000 | PSD |
17 | Stăuceni | 100.000 | PDL |
18 | Ştiubieni | 140.000 | PNL |
19 | Suharău | 50.000 | independent |
20 | Văculeşti | 100.000 | PDL |
total | 2.040.000 |