Nu mai puţin de 60 de catedre au fost scoase de unităţile de învăţământ din Botoşani spre a fi ocupate. Examenul se va ţine, vineri, în cinci centre care urmează să fie stabilite de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Posturile au fost afişate atât la sediul IŞJ, cât şi în şcolile care au scos posturile la concurs.
„Aceste cadre se înscriu la şcoala unde optează. Inspectoratul Şcolar doar va monitoriza concursul. Acesta va fi organizat de şcoli. Posturile au apărut după începerea anului şcolar. Au fost cazuri de neprezentare, cazuri la platacu ora care au renunţat ulterior sau care au intrat în concediu de creştere a copilului„, a spus Daniel Cojocariu, inspector resurse umane din cadrul IŞJ.
Scoaterea cu întârziere a acestor posturi la concurs a stârnit o serie de nemulţumiri în rândul cadrelor didactice, susţin reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar. Maria Ţiprigan, liderul SIP, spune că şcolile trebuiau să aibă încadrarea terminată pe 12 septembrie.
„Locurile vacante trebuiau scoase la concurs înainte de începerea anului şcolar. Nu putem vorbi că au survenit pe parcursul anului şcolar. Ele erau deja libere dinainte de a se începe anul şcolar. Nu că nu s-au prezentat la posturi cadrele didactice pentru că au fost la distanţă, ci pentru că Ministerul Educaţiei nu a avut o strategie bună pentru a se ocupa aceste posturi. A fost o lipsă de orientare din partea Ministerului Educaţiei şi chiar o desconsiderare a învăţământului de către conducerea ministerului. „, a spus Maria Ţiprigan, liderul SIP.