Folk, poezie, premii și o piesă de teatru clasic, în cea de-a III-a zi a Teatrului „Mihai Eminescu”

Seara de sâmbătă a fost una plină de emoții pentru conducerea Teatrului Mihai Eminescu. Punerea în scenă a celei de-a 350-a premiere din istoria teatrului botoșănean a fost precedată de o festivitate de premiere. Directorul Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, Traian Apetrei, a fost cel care a oficiat premierea acelor personalități care și-au legat într-un fel aparte existența de teatrul din Botoșani.

Primul din cei premiați a fost unul dintre actorii care și-a legat cariera întreagă de scena botoșăneană, Jan Apostoliu. A urmat în aplauzele publicului (mult prea puțin numeros, în comparație cu cei veniți să asiste la premiera care a încheiat încă o seară din cele dedicate Zilelor Teatrului Mihai Eminescu, eveniment aflat la cea de-a VI-a ediție), unul dintre foștii directori, respectiv Boris Perevosnic. Firma de confectii Rolana Tex, fosta Firmelbo a primit premiu, grație primului parteneriat public-privat pe care teatrul botoșănean l-a încheiat. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur a primit de asemenea însemnele prieteniei pe care conducerea teatrului le-a arătat acestor personalități. Premiul edilului-șef a fost ridicat de consilierul local și directorul artistic al teatrului botoșănean, Volin Costin. 

„Domnul primar Cătălin Flutur şi actualul Consiliul Local cît și cel trecut au acordat o atenţie deosebită instituţiilor publice de spectacol. 35 la sută din Bugetul Local sunt alocate acestor instituţii ceea ce nu e puţin lucru. Bucuria este cu atît mai mare cu cu cît vom avea parte şi de reabilitarea teatrului prin acest proiect în valoare de 5 milioane de euro”, a declarat Volin Costin. În sală s-au aflat și directori de teatru de la Chișinău sau Soroca.

Festivitatea de premiere a fost urmată de un recital de poezie susținut de actrița Manuela Golescu. Aceasta si-a reluat, pe scena botoșăneană, o dragoste mai veche și anume…chitara. Deși a declarat publicului că nu a mai pus mâna pe chitară de mulți ani, actrița s-a încumetat pentru botoșăneni să îmbine poezia lui Eminescu cu acorduri de chitară. După recitalul liric susținut pe scena botoșăneană, Manuela Golescu a acordat autografe tuturor celor care au achizitionat cele două CDuri lansate de ea, intitulate „Te port în mine” și „Luminile iubirii”.  Momentul poetic a fost urmat de punerea în scenă a spectacolului „Ca pe vremea lui Papură Vodă” , după Vasile Alecsandri, în regia lui Ion Cibotaru. Din distribuția piesei au făcut parte actorii Cezar Amitroaie, Gina Pătraşcu, Valentin Popa, Radu Dragoş, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Bogdan Horga, Floricel Aioniţoaei, Petronela Chiribuţă, Irina Mititelu, Andreea Moţcu, Traian Andrii, Petruţ Butuman, Crenola Muncaciu şi Ioan Ciofu.

Seara a fost deschisă de un grup de zece tineri care au sustinut un recital de muzică folk pe care spectatorii veniți să asiste la gala de premiere a spectacolului nu l-au trecut cu vederea. Tinerii coordonați la Palatul Copiilor de către profesorul Ludvic Schibinschi au cîntat, atât în deschiderea evenimentului cât și în pauză, înainte de punerea în scenă a piesei de teatru, melodii de rezistență din folkul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *