Bogdan Ota, compozitorul şi pianistul român devenit celebru în urma concursului „Norvegienii au talent”, vorbeşte, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre viaţa lui, de la copilul îndrăgostit de pian la finala celebrului concurs din Norvegia, care i-a adus un contract cu Sony Music International, scrie Gândul.
În vârstă de 33 de ani, Bogdan Ota a avut o viaţă desprinsă parcă dintr-un film. A iubit de mic pianul, a urmat studii muzicale la Conservatorul din Iaşi, unde a rămas repetent însă în primul an, a încercat să îşi facă o carieră muzicală în România, însă nu a reuşit. Nemulţumit de mediul muzical românesc care nu i-a dat nicio şansă de afirmare, Bogdan Ota a plecat, anul trecut, în Norvegia, unde – după ce a practicat tot felul de meserii, printre care şi montatul copiatoarelor -, a fost înscris fără să ştie în competiţia „Norske talenter/ Norvegienii au talent” de şeful lui de la momentul respectiv.
Astfel, Bogdan Ota a devenit cunoscut pentru propriile lui compoziţii, datorită cărora a ajuns pe locul al doilea în finala concursului „Norvegienii au talent” (difuzată pe 27 mai pe postul norvegian de televiziune TV 2), fapt care i-a permis, de altfel, să îşi reia cariera muzicală.
La o săptămână după finala „Norvegienii au talent”, Bogdan Ota a fost sunat de reprezentanţii Sony Music International, cu care a semnat un contract. În momentul de faţă, Bogdan Ota susţine concerte în toată lumea, a creat muzica unui scurtmetraj psihologic şi lucrează într-un studio din Norvegia pentru lansarea primului său album, care va apărea sub egida Sony Music International, după cum a declarat artistul în interviul acordat MEDIAFAX.
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Bogdan Ota trebuie sa-si promoveze piesele in strainatate,acolo unde sunt recunoscute cu adevarat talentele.In tara, doar vorbe goale.Chiar daca Bogdan are o multime de fani in tara,posturile de radio si de televiziune refuza sa-l difuzeze.Noi,miile de admiratori il asteptam cu drag,de fiecare data.Ne este insa dificil a ne deplasa in localitatile unde Bogdan are concerte,mai ales ca biletele se epuizeaza extrem de repede.Oricum,il sustinem si-i dorim o cariera stralucita,pe masura talentului sau.Asteptam sa-i putem cumpara primul album.Doamne ajuta!